Category Archives

Category Name: Comunicate

Programul RAJA de Sfânta Maria!

Casieriile și birourile de relații cu publicul ale RAJA S.A. vor fi închise marți – 15 august 2023, de Sf. Maria, dar activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura fără întrerupere.

Luni – 14 august 2023, activitatea societății se va desfășura după programul obișnuit de lucru.

Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, abonații societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii serviciilor noastre să poată beneficia de acestea la parametrii optimi.

Abonații pot folosi serviciile online pentru achitarea facturilor, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar, direct debit sau alte aplicații electronice. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele PayPoint/Payzone, Westaco și în incinta magazinelor „La doi Pași”.

De miercuri – 16 august 2023, societatea își va relua programul normal de lucru.

 

 

Citește mai mult

Atenție, se furnizează apă cu program în localitatea Furnica!

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA S.A., s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului de apă la nivelul unor surse de captare subterană.

Din cauza cerinței crescute de apă de la consumatori, în sistemele de stocare nu se poate acumula suficientă apă pentru a asigura furnizarea în regim continuu. Astfel, pentru a permite refacerea stocului de apă înmagazinat în rezervoare se impune sistarea periodică a furnizării în rețeaua de distribuție.

În această situație, începând cu data de 26 iulie 2023, în satul Furnica (comuna Dumbrăveni ) din județul Constanța, furnizarea apei se va face în intervalul orar 08.00 – 20.00.

Amintim consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.

Pentru a evita eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Recomandăm cetățenilor să utilizeze responsabil apa potabilă, acordând prioritate băutului, nevoilor igienico-sanitare și casnice.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Citește mai mult

Trafic îngreunat pe strada I.G. Duca din municipiul Constanța!

Pentru remedierea unei avarii, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de la intersecția str. I.G. Duca cu Ștefan cel Mare din municipiul Constanța, echipele RAJA au fost nevoite să blocheze o bandă de circulație de pe str. I.G. Duca, pe sensul de mers dinspre bd. Mamaia către bd. Ferdinand, pe o porțiune de 50 m, de astăzi – 18 iulie 2023 ora 12.00, până joi – 20 iulie 2023 ora 16.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației în condiții normale cât mai rapid.

Citește mai mult

Vă place Fanfara Muzica Apelor? Haideți la concerte!

Dacă este vară, este din nou fanfară. Iubitorii melodiilor cu rezonanță pe ritmuri vibrante sunt invitați să aleagă fără tăgadă Fanfara Muzica Apelor. Vacanța estivală din luna lui Cuptor poate fi asezonată într-un mod inspirat cu acorduri muzicale speciale pe care cetățenii urbei, dar și turiștii aflați în această perioadă pe litoralul românesc le vor putea (re)descoperi atunci când vor fi pe deplin seduși de frumusețea interpretării unor marșuri militărești, valsuri și cântece de altădată.

Au mai rămas doar câteva zile până când muzica de fanfară va răsuna iar cu aplomb în sufletele celor care îndrăgesc acest gen de eveniment cultural. Prestația artiștilor constănțeni este mereu la înălțime, aceștia fiind pregătiți să transmită tuturor emoție intensă. Reprezentațiile muzicale se vor desfășura în câteva zone – reper din orașul Constanța și vor fi acompaniate de celebre fragmente desprinse din muzică de film, elemente din folclorul autentic și ritmuri cazone.

Spectacolele marca Muzica Apelor își propun de fiecare dată să sporească valoarea culturală a cetății prin alegerea atentă a unui repertoriu bogat, dar și printr-o interpretare instrumentală rafinată. Mai mult decât atât, dialogul cu publicul nu se va rezuma doar la cântec, toată lumea fiind invitată și la….dans într-un tempo vioi, specific bucuriei.

Așadar, nu ezitați să simțiți vibrația alămurilor într-o frazare muzicală cadențată atunci când ieșiți la plimbare pe străzile încărcate de istorie ale orașului nostru. Vâsliți în sensul muzicii și prindeți-vă în inimă sunetele magice de pe portativ!

Concertele Fanfarei “Muzica Apelor” se vor desfășura după următorul program:

  • Vineri – 21 iulie 2023, ora 18.00: Piața Far Constanța;
  • Duminică – 23 iulie 2023, ora 18.00: Piața Ovidiu Constanța;
  • Vineri – 28 iulie 2023, ora 19.00: Piața Far Constanța;
  • Sâmbătă – 05 august 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
  • Duminică – 06 august 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
  • Vineri – 11 august 2023, ora 19.00: Piața Far Constanța;
  • Sâmbătă – 12 august 2023, ora 19.00: Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie Constanța
  • Vineri – 18 august 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
  • Duminică – 20 august 2023, ora 19.00: Piața Far.

Citește mai mult

Informare privind calitatea apei din municipiul Onești!

În prezent la nivelul Barajului Lac Uz se desfășoară lucrări de întreținere a sursei de apă, care presupun o scădere a nivelului apei din lac pentru a facilita intervenția scafandrilor. În aceste condiții și sub influența fenomenelor meteorologice recente (ploi abundente) există posibilitatea apariției modificărilor organoleptice ale apei (aspect/culoare), dar fără impact asupra sănătății populației conform recomandărilor DSP Bacău.

Mai mult, DSP Bacău monitorizează permanent prin analize calitatea apei, iar compania noastră a suplimentat numărul și frecvența analizelor privind indicatorii de potabilitate de la nivelul rețelei din municipiul Onești.

RAJA S.A. a acordat și acordă în permanență o atenție maximă cu privire la respectarea indicatorilor de calitate prevăzuți de normele legale în vigoare, conform monitorizării aprobate de autoritățile competente.

Mai mult, am notificat compania CRAB SA ca în regim de urgență să dispună toate măsurile pentru a menține calitatea apei livrate în parametri, astfel încât către toți utilizatorii să fie furnizată apă care să îndeplinească toate condițiile de calitate reglementate. Aceste măsuri vor fi luate pe toată perioada desfășurării lucrărilor de investiții de la barajul Valea Uzului, oraș Dărmănești, lucrări ce se preconizează a fi finalizate în luna noiembrie 2023.

Totodată, se depun toate eforturile din punct de vedere tehnic pentru a menține calitatea apei în parametri și pentru a nu se impune măsuri de restricționare în distribuția apei pe perioada desfășurării lucrărilor la sursa Baraj Lac Uz.

Citește mai mult

Atenție, se furnizează apă cu program în localitatea Dumbrăveni!

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA S.A., s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului de apă la nivelul unor surse de captare subterană.

Din cauza cerinței crescute de apă de la consumatori, în sistemele de stocare nu se poate acumula suficientă apă pentru a asigura furnizarea în regim continuu. Astfel, pentru a permite refacerea stocului de apă înmagazinat în rezervoare se impune sistarea periodică a furnizării în rețeaua de distribuție.

În această situație, începând cu data de 13 iulie 2023, în satul Dumbrăveni (comuna Dumbrăveni ) din județul Constanța, furnizarea apei se va face dimineața și seara, conform următorului program: 05.00 – 09.00 și 16.00 – 21.00.

Amintim consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.

Pentru a evita eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Recomandăm cetățenilor să utilizeze responsabil apa potabilă, acordând prioritate băutului, nevoilor igienico-sanitare și casnice.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Citește mai mult

Se furnizează apă după un program prestabilit, în localitatea Fierbinți-Târg!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RAJA S.A. Totodată, la nivelul unor captări de apă subterană s-a constatat scăderea nivelelor hidrostatice și hidrodinamice, precum și a debitelor de apă.

Din cauza cerinței crescute de apă la nivelul zonelor de aprovizionare, nu se poate acumula în rezervoarele de stocare suficientă apă pentru a asigura furnizarea în regim continuu. Pentru a permite refacerea rezervei de apă înmagazinată în rezervoare se impune sistarea periodică a furnizării de apă în rețeaua de distribuție.

În această situație se află sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți – Târg din județul Ialomița,  motiv pentru care, începând de astăzi – 13 iulie 2023 până la data de 31 iulie 2023,  RAJA SA se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după un program zilnic.

Astfel, abonații din orașul Fierbinți-Târg cu localitățile componente: Fierbinții de Sus, Fierbinții de Jos și Grecii de Jos, vor avea apă potabilă la robinete doar pe timpul zilei, între orele 05.00 – 22.30.

Pentru a evita eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Amintim consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.

În acest sens, vă aducem la cunoștință și prevederile reglementate de legislația în vigoare – Legea Apelor nr. 107/1996 actualizată, referitoare la utilizarea apei destinate alimentării cu apă potabilă a localităților.

Citește mai mult

Constanța: Trafic restricționat pe strada Răscoalei, 10 – 12 iulie 2023!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada Răscoalei 1907, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA sunt nevoite să restricționeze traficul auto pe această stradă, tronsonul cuprins de str. Griviței și Cuza Vodă, de luni – 10 iulie 2023, ora 10.00, până miercuri – 12 iulie 2023, ora 10.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

Abonații deserviți nu sunt afectați de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile fără a sista furnizarea apei potabile.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții.

Citește mai mult

Se furnizează apă cu program în localitățile Istria și Dorobanțu din județul Constanța!

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA S.A., s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului de apă la nivelul unor surse de captare subterană.
Din cauza cerinței crescute de apă de la consumatori, în sistemele de stocare nu se poate acumula suficientă apă pentru a asigura furnizarea în regim continuu. Astfel, pentru a permite refacerea stocului de apă înmagazinat în rezervoare se impune sistarea periodică a furnizării în rețeaua de distribuție.
În această situație, începând cu data de 05 iulie 2023, în satele Istria (comuna Istria) și Dorobanțu (comuna Nicolae Bălcescu) din județul Constanța, furnizarea apei se va face dimineața și seara, conform următorului program: 06.00 – 10.00 și 17.00 – 22.00.
Amintim consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.
Pentru a evita eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.
Recomandăm cetățenilor să utilizeze responsabil apa potabilă, acordând prioritate băutului, nevoilor igienico-sanitare și casnice.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Citește mai mult

Poftiți la fanfară! Instrumentiștii constănțeni se pregătesc de marea revedere cu publicul larg!

Fanfara “Muzica Apelor” urmează să urce pe scenă pentru a susține noi concerte estivale. Primele acorduri din anul 2023 se vor auzi în străvechea cetate Tomis începând cu data de 16 iunie. Publicul de toate vârstele este invitat să se alăture, prin cântec și joc, emoției muzicale transmise de cei mai valoroși instrumentiști care vor performa la clarinet, trompetă, trombon sau flaut. Timp de o oră, veți avea prilejul de a vă umple sufletul cu bucuria ascultării unor compoziții muzicale clasice și moderne, în ton cu veselia.

Artiștii pregătesc partituri speciale care cu siguranță vor crea bună dispoziție în rândul spectatorilor. “Muzica Apelor” va aduce pe scenă în fiecare seară celebre marșuri militărești, valsuri și cântece de altădată. Repertoriul este completat cu fragmente din muzică de film, dar cuprinde și autentice elemente de folclor.

Concertele susținute de muzicienii constănțeni sunt renumite în urbea de la țărmul Mării Negre, dar și în țară și peste hotare, fanfara noastră remarcându-se, de-a lungul timpului, la prestigioase festivaluri.

Așadar, dragi constănțeni dar și turiști aflați în aceste zile pe litoral, nu uitați să vă notați în agenda de vară, și invitația specială la concertele Fanfarei “Muzica Apelor”. Lăsați inimile să zâmbească pe ritmuri cadențate, bucurați-vă de o interpretare excepțională și melodii de neuitat!

Concertele Fanfarei “Muzica Apelor” se vor desfășura după următorul program:

  • Vineri – 16 iunie 2023, ora 17.00: Faleza Cazinou Constanța;
  • Sâmbătă – 17 iunie 2023, ora 17.00: Piața Far Constanța;
  • Duminică – 25 iunie 2023, ora 17.00: Faleza Cazinou Constanța;
  • Vineri – 30 iunie 2023, ora 19.00: Piața Far Constanța;
  • Duminică – 02 iulie 2023, ora 19.00: Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie Constanța;
  • Vineri – 07 iulie 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
  • Sâmbătă – 15 iulie 2023, ora 18.00: Piața Far Constanța;
  • Duminică – 16 iulie 2023, ora 18.00: Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie Constanța.
Citește mai mult