Constanța: Avarie pe str. Mircea cel Bătrân!

Echipele RAJA intervin astăzi – 23 octombrie 2023, în intervalul orar 09.30 – 16.00, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Mircea cel Bătrân, din municipiul Constanța.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân, tronsonul delimitat de străzile  Negru Vodă și Callatis.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.