Constanța: Avarie pe strada Slt. Gheorghe Sassu!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Slt. Gheorghe Sassu din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 20 noiembrie 2023.

Astfel, în intervalul orar 11.30 – 17.30, sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Slt. Gheorghe Sassu – tronsonul delimitat de str. Dâmboviței și Crișului.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.