Eforie Nord: Avarie pe strada Călugăreni!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Călugăreni din localitatea Eforie Nord, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi – 18 noiembrie 2022, în intervalul orar 16.10 – 20.30.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Călugăreni şi Alexandru Lăpușneanu.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.