În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Plantelor din orașul Hârșova, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în întreaga localitate, astăzi – 28 aprilie 2024, în intervalul orar 19.00 – 24.00.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.