UPDATE – Lucrare programată în municipiul Mangalia, luni – 21 decembrie 2020!

UPDATE ora 18.30

Având în vedere complexitatea lucrărilor de reabilitare desfășurate astăzi – 21 decembrie 2020, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, la nivelul stației de pompare Castel din municipiul Mangalia, suntem nevoiți să prelungim perioada de întrerupere a furnizării apei potabile până în jurul orei 20.00.

În acest timp sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Dobrogea, iar în zonele înalte ale orașului și la etajele superioare ale blocurilor se vor înregistra presiuni scăzute.

………………………………………

UPDATE ora 15.15

În urma realizării săpăturilor pentru executarea lucrărilor de reabilitare ce se desfășoară astăzi – 21 decembrie 2020, la nivelul Stației de pompare Castel din municipiul Mangalia, s-a constatat necesitatea înlocuirii unui tronson de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, motiv pentru care, echipele RAJA S.A. sunt nevoite să prelungească sistarea furnizării apei potabile, până în jurul orei 18.00.
Sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Dobrogea, iar în zonele înalte ale orașului și la etajele superioare ale blocurilor se vor înregistra presiuni scăzute.
Vom reveni cu amănunte pe parcursul desfășurării lucrărilor!

……………………………………….

RAJA S.A. va executa luni – 21 decembrie 2020, între orele 09.00 – 15.30, lucrări de reabilitare la nivelul Stației de pompare Castel din municipiul Mangalia, lucrări ce fac parte din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Din acest motiv, în intervalul orar menționat, se va sista furnizarea apei către consumatorii din cartierul Dobrogea, iar în zonele înalte ale orașului și la etajele superioare ale blocurilor se vor înregistra presiuni scăzute.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.