Etapizarea Proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de apă în Municipiul Onești în perioada 2014-2020” cod SMIS 2021 – 317672
RAJA S.A. Constanța implementează Etapizarea Proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în Municipiul Onești în perioada 2014-2020”, cod SMIS 2021 – 317672, finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Priorității 1 – Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară, Obiectivul Specific RSO 2.5 – Promovarea accesului la apă și o gospodărire sustenabilă a apelor din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Proiectul are ca obiectiv modernizarea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare menajeră din aria de proiect a RAJA SA Constanța.
În data de 09.01.2020, RAJA SA a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Contractul de Finanțare nr. 303 cu o valoare de 275.608.601,21 lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 185.508.955,64 lei.
Obiectivul general al Proiectului este creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației deservite de Operatorul Regional RAJA SA Constanța. La finalizarea lucrărilor, peste 35.000 de locuitori ai municipiului Onești vor avea acces la apă potabilă de calitate și vor beneficia de servicii de canalizare la cele mai înalte standarde. Proiectul se derulează prin trei Contracte de lucrări:
- CL1 – “Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare menajeră în municipiul Onești”
- CL2 – “Reabilitarea și modernizarea Stației de Epurare din municipiul Onești”
- CL3 – “Facilități noi de captare și de tratare a apei, aducțiune și reabilitarea facilităților de înmagazinare existente în municipiul Onești”.
Urmare a finalizării perioadei de eligibilitate a cheltuielilor aferente programului POIM 2014-2020, la data de 31.12.2023 s-a impus etapizarea Proiectului, urmând ca a doua etapă să fie finanțată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, cu respectarea condițiilor de eligibilitate aferente.
În acest sens, RAJA SA a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Actul Adițional nr. 8 din 22.02.2024 la Contractul de finanțare nr. 303/09.01.2020 aferent etapei I pentru o valoare totală de 235.563.110,64 lei, din care contribuția Uniunii Europene a fost de 158.420.917,68 lei, a Bugetului național de 24.229.081,49 lei, a Bugetului local de 3.727.551,03 lei, iar contributia Operatorului Regional RAJA SA a fost de 11.896.439,37 lei.
Pentru continuarea derulării lucrărilor, a fost semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Contractul de Finanțare nr. 2/27.02.2024 pentru “Etapizarea Proiectului Dezvoltarea infrastructurii de apă în Municipiul Onești în perioada 2014-2020” cu o valoare totală de 40.045.490,58 lei. Contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene este de 27.088.037,09 lei, a Bugetului național este de 4.142.876,22 lei, a Bugetului local de 637.365,65 lei, iar cofinanțarea din partea Operatorului Regional RAJA SA este de 2.034.145,47 lei.
Data de finalizare a Proiectului este 31.12.2027, conform Actului Adițional nr. 3/04.12.2024 la Contractul de Finanțare nr. 2/27.02.2024.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro