Pentru a asigura calitatea serviciului de furnizare a apei potabile, echipele RAJA vor efectua lucrări periodice de întreținere a instalațiilor de înmagazinare a apei din satul Ostratu (comuna Corbeanca), județul Ilfov.
Ca urmare a acestor operațiuni, furnizarea apei potabile va fi sistată în întreaga localitate, joi – 16 mai 2024, în intervalul orar 09.00 – 21.00.
În această situație, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru necesitățile de bază în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate abonaților, pe care îi asigurăm că echipele noastre de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt și pentru reluarea furnizării apei potabile în mod operativ.
Atenționăm utilizatorii afectați că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punctul de vedere al turbidității și culorii. În această situație, se va evita consumul până la limpezirea apei.